Telefoanele pentru gaming erau în trecut device-uri pentru o nișă. Făceau compromisuri la alte capitole, astfel încât să ofere o experiență diferită în gaming. Camerele erau sub device-urile mid-range, iar display-ul nu era la cel mai înalt nivel.
Lucrurile s-au schimbat, însă, iar producătorii oferă acum smartphone-uri capabile, cu specificații de top și funcționalități speciale.
Cele mai bune telefoane pentru gaming în 2021
Producători precum Razer, Asus sau Xiaomi s-au specializat în telefoane dedicate gaming-ului, iar acestea se luptă cu flagship-urile de la Samsung sau Apple la toate capitolele. Pe lista celor mai bune telefoane pentru gaming am ales device-uri care oferă funcții speciale, dar și telefoane de top lansate anul acesta care, chiar dacă nu sunt concepute special pentru jocuri, oferă o experiență superioară de gaming.
În general, pentru ca un telefon să fie bun pentru jocuri, ai nevoie de o putere mare de procesare. Un chipset puternic, cu cel puțin 6 GB de RAM îți va asigura o experiență cursivă. În al doilea rând, ai nevoie de un display mare și luminos, preferabil cu rată mare de refresh, astfel încât să ai parte de fluiditate, detalii clare și culori vii.
Nici capacitatea bateriei nu este mai puțin importantă, având în vedere că telefoanele se descarcă mult mai repede cu cât procesorul este solicitat mai intens, iar jocurile îți pot descărca smartphone-ul în doar câteva ore. Dacă telefonul pe care l-ai ales are și capacitate de stocare de 128/256/512 GB, atunci nu va trebui să-ți faci griji că nu ai suficient spațiu pentru toate jocurile tale preferate.
Please sing in to post your comment or singup if you dont have account.
December 22,2021
December 13,2021
December 01,2021
December 04,2021
December 19,2021
December 10,2021
December 22,2021
December 13,2021
December 01,2021
December 04,2021
December 19,2021
December 10,2021